De-o lună-ncoace frunzăresc presa în căutare de subiecte ce-ar putea interesa un român înţelept al secolului nostru. Am vrut să scriu „inteligent” în loc de „înţelept”. We may differ on this one. S-ar putea să nu ne punem de acord cu abordarea asta – dar ascultaţi-mă până la capăt.

Un om care are facultăţi intelectuale deosebite este deştept. Este inteligent. Eu însă nu aş zice că este şi înţelept. Un om inteligent poate face rapid conexiuni pentru a rezolva situaţii, probleme, pentru a găsi soluţii. Natura acestor probleme şi situaţii este cheia. Alegerea individului vine în urma prezentării a două tipuri de ocazii. Ocazia de a fi altruist sau de a fi egoist. Restul este normalul de zi cu zi: lucrezi, mănânci, cumperi, citeşti, te speli, dormi – nimic neobişnuit. Straniu e însă mecanismul alegerii. Să zicem că ştii informatică. Te pui să faci un program prin care să îmbunătăţeşti cu 30% softurile existente de calculare a rezistenţei unei structuri. Cealaltă variantă pentru care poţi opta este să devii hacker şi să încerci să spargi un server NASA pentru a fi luat în vizor, admirat pentru inteligenţa ta şi în final angajat pentru a proteja serverul pe care l-ai spart. Ciudată opţiune, dacă mă întrebaţi pe mine: să angajezi lupul la oi! Eu nu aş avea încredere în cineva care ştie cum să mă fure şi care chiar m-a furat!

Iată prin exemplele date cum aceeaşi persoană poate să câştige o bucată de pâine demonstrând că ştie să facă viaţa celorlalţi mai bună sau că ştie să înşele. Alegerea unui om – inteligent sau nu – demonstrează înţelepciunea sau lipsa ei. Alegerea căii imorale, mai uşoare, este renunţarea la înţelepciune. Un om care este titrat şi a absolvit mai multe facultăţi prin merite proprii – un om inteligent – poate alege la un party să încerce nişte droguri (o viaţă are omu’, nu?). Tocmai că o viaţă are... a-i coborî nivelul prin folosirea de droguri demonstrează lipsă de înţelepciune. Iată cum un om poate fi deştept, dar nu înţelept.

Ce-mi place cel mai mult este că un om de o inteligenţă scăzută poate fi mai înţelept decât unul care conduce poate chiar o ţară. Din nefericire, alegerile prezidenţiale reduc enorm şansele unei ţări de a fi condusă de un om înţelept. Împiedicând oameni fără studii, dar morali şi înţelepţi (ceea ce este în fapt o tautologie) să poată fi aleşi ca şi conducători, se restrânge plaja şansei ca în fruntea unui grup anume să vină cineva care chiar poate aduce binele şi bunăstarea pentru comunitatea respectivă. Cineva care îşi demonstrează inteligenţa arătând că ştie să-şi zdrobească adversarii nu este la fel de bun ca unul care-şi demonstrează înţelepciunea arătând soluţiile sale pentru bunăstarea comunitară şi ignorând posibilitatea de a ataca opoziţia sau a lovi sub centură.

Din nefericire, poporul român alege cel mai bun circar – nu alege administratori, ci saltimbanci. Acest lucru echivalează cu a pune şef la o centrală termonucleară un bebeluş drăguţ foc. E frumos – dar este decor, nu soluţia pentru producerea de energie. Zicem că ştim ce înseamnă „omul potrivit la locul potrivit”, dar alegem mereu pe dos. Într-o slujbă de conducere ar trebui ales un om înţelept, care să se înconjoare cu consilieri pricepuţi şi oameni mai deştepţi decât el. Regula la români este pe dos: ajunge şef un om imoral, deştept sau nu, dar sigur croit să se înconjoare cu yes-meni sub inteligenţa sa, pe care-i poate domina şi manipula cu uşurinţă; aceasta presupune înlăturarea din jurul lui a tuturor oamenilor inteligenţi sau pricepuţi în ceea ce fac, pentru a nu avea ciocniri de opinie. Pentru un astfel de om e mai importantă „liniştea”, decât conflictul de idei. Paradoxal, binele înfloreşte numai prin luptă şi vot, nu prin unanimitate. Liderul absolutist îi urăşte pe cei ce merită aplauze. De aceea îi şi înlătură. Căci unul lipsit de înţelepciune se umflă mereu ca o broască pe lac pentru a-i acoperi pe toţi cu calităţile şi însuşirile lui minunate. Ce nu vrea acesta să ştie este că umflarea asta continuă nu se termină niciodată bine pentru el.

Sandu BARBU - Inteligent sau intelept